Campania “Aer pentru Craiova” s-a încheiat cu succes și 20 de noi senzori pentru monitorizarea calității aerului au fost livrați și vor fi instalați în municipiu până la sfârșitul acestui an. Campania a fost susținută de grupul “Raportează incidente de mediu” și de producătorul de senzori român uRADMonitor , lider pe piață internațională de sisteme IOT. Pentru fiecare senzor achiziționat, uRADMonitor a oferit încă unul gratuit, totalizând 10 unități. Senzorii sunt de concepție româneasca și sunt fabricați la Timișoara.
Acestei inițiative s-a adăugat ulterior și Universitatea Craiova prin Departamentul de Fizică, care va amplasa un număr adițional de 10 senzori în oraș. Fan Curier a oferit suportul logistic pentru transportul senzorilor.

Senzorii uRADMonitor sunt testati pentru acuratete de laboratorul american AQSPEC.

Efortul colectiv vine ca răspuns la nemulțumirea locuitorilor privind deprecierea repetată a calității aerului în Craiova și a impactului poluării asupra sănătății. Deși semnalată de presă în repetate rânduri, problema a rămas fără rezolvare și autoritățile statului sunt în negare. Senzorii care vor fi instalați măsoară poluarea cu particulele PM2.5 și PM10 care sunt responsabile pentru 23000 de decese premature în fiecare an în România și de agravarea unor afecțiuni cardiace sau respiratorii.

Poluare cu fum în Craiova

Pentru vizualizarea datelor a fost lansată aplicația “Harta Verde Craiova” disponibilă pe calculator sau mobil. Harta prezintă măsurătorile senzorilor și poziția lor în oraș dar și mesaje de informare privind calitatea aerului și impactul asupra sănătății. Persoanele vulnerabile (copii, bătrâni, astmatici) vor putea folosi informațiile de la senzori pentru a-și planifică ieșirile și traseele prin oraș pentru a minimaliza exacerbările.

“Harta verde Craiova” se poate accesa pe calculator sau mobil aici.

După ce vor fi instalați toți cei 20 de senzori vom avea capacitatea de a determina cu o precizie bună sursă poluării care afectează orașul. De obicei noxele provin de la incendieri ilegale de gunoaie, cu un impact extrem de negativ asupra atmosferei în special în lunile reci când aerul devine imobil prin efectul de inversiune termică.

Harta verde pentru Craiova poate fi accesată la adresa www.uradmonitor.com/craiova .

Implementarea realizata de Educol și Departamentul de Fizica, Universitatea din Craiova este disponibila la adresa https://www.clearaircraiova.ro/ sub numele “Aer curat pentru Craiova”.