Dan locuiește în București și a fost preocupat pentru mai mulți ani de problema poluării dintr-un oraș mare, cum e capitala. Cum lucrurile se schimbă greu, a ales să se orienteze spre o zona mai liniștită dar mai ales cu o natură mai curată. Astfel a ajuns în Breaza. Localitatea se află în zona subcarpatică, la o altitudine de 380–450 m, pe o terasă situată la o înălțime de 50–60 m deasupra albiei râului Prahova. A fost declarată stațiune balneo-climaterică în anul 1928, calitatea aerului fiind comparată cu cea din Davos, Elveția.
Dar fără a măsură un fapt – nu putem avea nici o certitudine: Așa că Dan a instalat un senzor uRADMonitor SMOGGIE în Breaza pentru a vedea în numere care este nivelul de poluare.
Mai mult, pentru o mai bună evaluare a situației din localitate, Dan a propus pe un grup local instalarea unui număr mai mare de senzori de către cei interesați. uRADMonitor a susținut acest demers civic pe un model similar cu cel din campania “Aer pentru Craiova“.
Astfel pentru fiecare senzor achiziționat de comunitatea din Breaza, încă un senzor a fost oferit gratuit de uRADMonitor, dublând astfel numărul de aparate disponibile în localitate.
Datele se pot urmări în timp real pe www.cerespir.ro sau pe www.uradmonitor.com . Exista si un portal dedicat comunitatii din Breaza pe https://uradmonitor.com/tools/users/breaza/