“Ani la rând, China a fost groapa de gunoi preferată a Germaniei. În fiecare an 500.000 de tone de deșeuri de calitate inferioară au fost exportate în China … Dar situația s-a schimbat la începutul anului 2018, când guvernul chinez a interzis importul a 24 de tipuri de deșeuri. Brusc, noi, în Germania, ne-am văzut nevoiți să găsim o soluție pentru gestionarea a 500.000 de tone de deșeuri de plastic, anual“.
Poate tot la fel de brusc, cea mai mare rețea independentă de monitorizare a calității aerului din România, înregistra în iarna 2019-2020 / 2020-2021, un fenomen ce nu putea fi explicat. Cu senzori instalați peste tot pe glob, datele rețelei de monitorizare arătau doar România în roșu. Tehnic vorbind, acest lucru este cel puțin o curiozitate, dacă nu ceva imposibil de obținut în mod natural: Sute de senzori independenți indică în consens că pe teritoriul României există concentrații de particule (fum) de până la 2000% din valoarea legală admisă. Dar numai in România, nicăieri altundeva. O animație din perioadele respective ne arată prin culori concentrațiile măsurate de pulberi fine PM2.5, care de obicei rezultă din arderi:
Iar aici două capturi de ecran de pe site-ul rețelei independente de monitorizare uRADMonitor:
Peisajul tipic din România acelor zile era descris de o ceață densă cu miros de fum de gunoaie arse, vizibilitate redusă și un orizont mereu gri, corespunzător unei pături de fum întinse în straturile joase de aer:
Numărul de depășiri a mediei zilnice de 50ug/m3 la PM10 a atins un maxim în dată de 2 martie 2020 pe mai mulți senzori din țară și o valoare mult mai mare în 24 februarie 2021. Toate acestea se întâmplau cu precădere pe teritoriul României și mai puțin sau deloc in restul Europei conform datelor de la rețeaua globală de monitorizare:
Astfel foarte repede toată presa vuia de supărare pe aerul irespirabil și se căutau vinovații. Primarul Bucurestiului se certa cu Ministrul Mediului, se vorbea de poluarea dată de trafic, de oportunitatea taxei oxigen, de comparații cu incendiile din Australia din acea perioada dar adevărul e că ne învârteam cu toții în jurul problemei, fără un răspuns.
În tot acest timp, românii continuau să respire un aer otrăvit. Fapt îngrijorător luând în calcul numărul mare de morți premature înregistrate în România din cauza expunerii la pulberi fine PM2.5 și PM10, plasat undeva la 25500 de cazuri anuale, conform datelor publice de pe siteul Agenției Europene de Mediu bazate pe un studiu din 2012; An 2012 care a fost incomparabil mai bun din punct de vedere al calității aerului. Dezastrul din 2019/2020 și 2020/2021 va lăsa în urmă, cel mai probabil, o creștere a incidenței de boli respiratorii si cardiovasculare și inevitabil a numărului de decese atribuite poluării, dacă e să ne luăm după valorile astronomice înregistrate de senzori.
S-a vorbit atunci foarte mult de inversiunea termică si de acea ceață omniprezentă. Da, a fost inversiune termică dar factorii de mediu favorabili acumulărilor de fum la nivelul solului doar scoteau în evidență o poluare masivă. Nu o cauzau. Exista o sursă puternic poluatoare în această zonă de pe glob. Fără inversiunea termică e posibil ca acest fapt să fi scăpat neobservat, cum la fel ar fi scăpat neobservat dacă nu ar fi existat o rețea independentă de monitorizare, care să prezinte în mod constant, fără întreruperi și invalidări, valorile reale ale datelor de pe teren.
“Fabricile de ciment din România acceptă un preț de 10-15 euro pe tonă de deșeu pentru ardere … Iar asta creează condițiile ideale pentru infractorii care caută să scape de deșeurile periculoase”.
Presiune publică sau pură șansă, la conducerea gărzii de mediu – prima barieră împotriva acestor infracțiuni, vine un activist de mediu, remarcat printr-un trecut activ cu nenumărate intervenții pe problemele deșeurilor și a poluării. Comisarul șef nu întârzie să facă publice neregulile găsite:
Octavian Berceanu “22 tone, azi, la Constanta, alte 20 la Giurgiu! Nu vom fi niciodata groapa de gunoi a continentului!”
Și astfel a continuat o lungă listă de acțiuni similare, toate indicând o problemă sistemică care până atunci era în plină desfășurare, complet nestingherită de organele statului. Trebuie să fim realiști totuși – ca în orice proces există și aici un randament: Un singur om a făcut o mare diferență, dar oricât de senzațional este acest lucru, suntem departe de a rezolva o problemă sistemică definită chiar prin ceilalți agenți ai statului care aparent nu au aceeași dorința de a stopa astfel de infracțiuni. Această performanță puternic contrastantă cu tot ceea ce reprezintă statul român, ne arată de fapt gravitatea problemei în care ne aflăm. Ironia face că respirăm cu toții același aer, fie că ne facem bine treaba fie că nu. Iată câteva titluri din presă pe acest subiect:
Ministrul Mediului: Importul de deșeuri este un fenomen generalizat / Sunt aduse de firme românești
Doi ani mai tarziu avem în continuare senzorii, ba chiar mai mulți și mai bine amplasați – ca răspuns al implicării civice a celor care știu că nu se mai poate așa. O parte dintre acești senzori au fost asamblati de studenți, în ateliere de lucru, efortul de monitorizare fiind unul colaborativ. Astfel sperăm la o uniformitate la nivel european în datele măsurate pentru iarna care vine.
Între timp presa nu mai ignoră subiectele de mediu. Unele posturi de radio dau în direct buletine de poluare la fel ca buletinele meteo clasice. Aflăm în permanență informații despre calitatea aerului. Ba mai mult, prin apel la serviciul de urgență 112 se pot raporta arderile ilegale de deșeuri cauzatoare de poluare. Poliția și pompierii vor interveni imediat pentru stoparea și penalizarea vinovaților, descurajând practici similare. Cu alte cuvinte am făcut progrese ca societate în a răspunde la aceste infracțiuni.
E în continuare necesară creșterea conștientizării și a responsabilizării populației. Până la urmă ține de fiecare dintre noi să luăm atitudine pentru a stopa derapajele din jur.